fbpx

Curs Analiza informațiilor din surse deschise (OSINT)

Training-ul OSINT este o experiență de învățare care te ajută să te folosești metodic de informațiile din surse deschise pentru a rezolva provocări de business sau personale.

Ce este cursul OSINT?

Cursul OSINT este o experiență intensă de învățare în urma căreia vei dobândi cunoștințele teoretice și aptitudinile practice de a utiliza informațiile disponibile public pentru a lua decizii informate în provocări de business și din viața personală.

Cursul de analiză a informațiilor din surse deschise este un mix între două zile de training intensiv și 30 de zile de follow-up digital cu fiecare participant în parte. Programul  îți oferă contextul de a înțelege conceptele de bază ale OSINT și de a aplica imediat cunoștințele dobândite. Cum? Prin intermediul unor instrumente și metode simplu de folosit și de integrat în activitățile tale zilnice.

Cum te poate ajuta training-ul OSINT?

Utilizând metodic și sistematic tehnici și instrumente de OSINT, poți să îți dezvolți următoarele abilități:

Îți dezvolți gândirea critică și capacitățile cognitive.

Devii un adevărat investigator în mediul digital.

Înveți să utilizezi tehnici de analiză în mediul digital.

Îți fundamentezi deciziile de business pe informații acționabile.

Crești performanța și eficiența activităților de la birou.

Dezvolți predicții și anticipezi rezultate într-un mod informat.

Reduci costuri și minimizezi investiția de efort și timp în proiectele tale.

Cine ar trebui să participe la un training OSINT?

Un curs de OSINT (sau de exploatare a informațiilor din surse deschise) este util și pentru tine, fie că te regăsești sau nu într-una dintre categoriile de mai jos:

OSINT PENTRU TINE

Cursul de analiză a informațiilor din surse deschise este și pentru tine, dacă dorești să te dezvolți pe plan profesional și personal și iubești să înveți lucruri noi.

CUM O SĂ ÎNVEȚI LA CURSUL DE ANALIZĂ A INFORMAȚIILOR DIN SURSE DESCHISE (OSINT)?

icon-1

Înainte de training

Ne pregătim pentru cele două zile de învățare intensă printr-o serie de activități menite să ne ajute să adaptăm conținutul la așteptările tale. Sesiunea preparatoare are și rolul de a te ajuta să intri în atmosfera specifică a cursului.

icon-2

În timpul trainingului

Vei participa, timp de opt ore pe zi, la două zile de training intensiv cu focus pe aplicabilitatea conceptelor. Pe parcursul cursului, nu vei avea timp să te plictisești, pentru că fiecare concept nou pe care îl descoperi este însoțit de aplicații practice.

icon-3

Aplicații practice

Cele două zile de training dedicat analizei informațiilor din surse deschise includ o serie de acțiuni menite să te ajute să aplici cât mai rapid conceptele învățate: cum facem asta? Cu ajutorul studiilor de caz, atelierelor de lucru, simulărilor și sesiunilor de business war games.

icon-4

După training

Timp de 30 de zile după finalizarea cursului OSINT, ne asigurăm că ai tot suportul necesar pentru a aplica tot ceea ce ai învățat, prin intermediul follow-up-ului digital. Îți transmitem materiale utile pe care să le folosești în activitățile tale, îți lansăm provocări practice și îți răspundem la întrebări.

De ce să utilizezi tehnici de analiză a informațiilor din surse deschise (OSINT)?

Istoric bogat

Activitatea de OSINT a existat în jurul nostru, sub o denumire sau alta, timp de sute de ani. Oficial, OSINT datează instituțional vorbind din 1941, când președintele SUA, Franklin Roosevelt, a alocat $150.000 pentru înființarea Foreign Broadcast Monitoring Service (FBMS), al cărei scop era monitorizarea și analiza programelor de propagandă ale puterilor Axei.

Utilizat de autorități

Activitățile de OSINT există la nivelul autorităților publice, fiind încorporate de către guverne, organisme responsabile cu securitatea națională sau organisme de aplicare a legii. Analiza informațiilor din surse deschise este utilizată pentru combaterea riscurilor la adresa securității naționale, pentru investigațiile în privința combaterii criminalității sau pentru întărirea sistemelor de securitate cibernetică.

Utilizat în business

Tehnicile de OSINT s-au dovedit a fi foarte valoroase și pentru mediul de afaceri, fiind prezente la nivelul structurilor de analiză a competiției, de intelligence comercial, sau de business intelligence. Una dintre industriile care înglobează în mod recurent tehnicile specifice OSINT în activitățile de zi cu zi este cea a investigațiilor private.

Fundamentat științific

Metodele, tehnicile și instrumentele specifice OSINT sunt un subiect supus cercetărilor științifice din domeniul studiilor de intelligence. Universitățile de profil înglobează OSINT ca o sub-disciplină a studiilor de intelligence. OSINT ca subiect de cercetare rămâne de actualitate, datorită avansului tehnologic.

OSINT pentru afaceri

Analiza informațiilor din surse deschise conduce la performanță și eficiență crescute și la costuri scăzute – atât pe plan profesional, cât și personal. Pentru companiile de astăzi, informația este putere. De aceea, integrarea metodelor și tehnicilor specifice OSINT în procesele decizionale nu mai este un deziderat, ci un imperativ.

Gândește-te cât investește compania în care lucrezi în campaniile de marketing pentru influențarea consumatorilor și pentru creșterea vânzărilor; cu toate astea, ele niciodată nu își ating potențialul real. Analizează cu atenție cât investește compania ta în extinderea pe o piață nouă. Apoi, întreabă-te dacă timpul de recuperare a investiției este cel anticipat sau dezirabil. Sau observă cât efort depui tu când îți pregătești prezentarea pentru o întâlnire cu un potențial client sau partener de afaceri, iar rezultatele nu sunt întotdeauna cele așteptate.

Cursul OSINT oferă fundamentele necesare pentru analiza metodică a informațiilor din surse deschise. La finalul programului, vei reuși să eficientizezi procese de business, să iei decizii bazate pe informații acționabile și să fii cu un pas mai aproape de îndeplinirea obiectivelor tale profesionale sau personale.

Activitățile de marketing sau eforturile financiare ale companiilor sunt, adesea, mult mai puțin performante decât ar putea să fie, pentru că deciziile nu sunt întotdeauna bazate pe informații acționabile. Acest lucru este valabil și pentru majoritatea provocărilor din viața personală.
Accesul facil la informațiile disponibile în mod public este o oportunitate care adesea este ignorată. Utilizarea sistematică a instrumentelor și tehnicilor de OSINT îți oferă posibilitatea să acționezi informat în orice situație, lucru care se traduce prin costuri mai scăzute și performanță și eficiență crescute.

Vrei un workshop OSINT personalizat pe nevoile concrete ale echipei tale?

Dacă ai în minte o problemă concretă pe care tu și echipa ta încercați să o rezolvați prin metode și instrumente specifice OSINT, contactează-ne! Punem împreună la cale un workshop care adresează în detaliu nevoile tale de business.

CURRICULUM CURS OSINT | ZIUA 1: BAZELE OSINT

Acest modul are obiectivul de a defini activitatea de OSINT și de a delimita cadrul conceptual în care operăm. Concepte cheie: Open Source Intelligence
Această sesiune are rolul de a explora componentele ciclului de intelligence din perspectiva OSINT. Concepte cheie: Planificare și direcție, colectare, procesare și exploatare, analiză, diseminare și integrare, evaluare, feedback.
Modulul urmărește evidențierea felului în care metodele și instrumentele specifice OSINT pot fi adaptate la obiective diferite (de business, din viața personală sau profesională). Concepte cheie: NPI, obiective de colectare, obiective de analiză, obiective strategice.
Acest modul își propune prezentarea unor tehnici eficiente de notare, instrumentare și colare a informațiilor, dar și prezentarea unor cadre de integrare a informației colectate. Concepte cheie: Mnemonică, matrici, sistemul Cornell.
În cadrul acestei sesiuni se vor dezvolta aspecte care țin de organizarea unui spațiu de lucru, real sau virtual, de la instrumentele necesare pe birou până la cele necesare la PC. Concepte cheie: Prioritizare, organizare, knowledge management, baze de date, tabele.
Sesiunea urmărește aplicarea tehnicilor de gândire critică și analiză pentru transformarea datelor colectate în informații acționabile care pot fi utilizate ca suport pentru decizii. Concepte cheie: Gândire critică, analiza de intelligence, bias-uri cognitive, gândire laterală, gândire verticală.
Această sesiune prezintă metode de a reduce eficient urmele pe care le lăsăm în mediul online. Își propune, de asemenea, să pună în discuție echilibrul dintre informațiile pe care avem nevoie să le oferi și cele pe care ar fi mai bine să nu le oferi. Concepte cheie: Adrese IP, date cu caracter personal, adrese MAC, geotag, analiză încrucișată.

CURRICULUM CURS OSINT | ZIUA 2: OSINT PE INTERNET

Sesiunea urmărește prezentarea de tehnici, metode și surse de colectare de informații din mediul online. Concepte cheie: Data mining, date, informații.
Modulul urmărește stabilirea tipurilor de date și de informații care sunt folositoare obiectivului asumat, și separarea acestora de cele care nu sunt folositoare. Concepte cheie: Adrese, numere de telefon, nume, email, imagini, sifting.
Sesiunea se concentrează pe colectarea de informații de pe rețelele online de socializare. Concepte cheie: Rețele online de socializare, agregatoare, analiza de rețea socială, grafuri, noduri de rețea.
Acest modul prezintă cele mai comune cadre de operare în câmpul informațiilor de sursă deschisă, prezentând metode integrate de colectare și analiză. Concepte cheie: Colectare integrată, încadrare teoretică, analiză.
Sesiunea urmărește familiarizarea cu cele mai populare motoare de căutare și cu ceea ce au de oferit, dar și cu cele mai puțin populare, dar folositoare. De asemenea, face o introducere în folosirea comenzilor cunoscute ca ”operatori avansați de căutare”, care ajută la filtrarea informației și la obținerea unor rezultate mai apropiate de ceea ce căutăm. Concepte cheie: General search, meta search, code search, FTP search, publication search, news search, search tools, fact checking.
Modulul de Big Data reunește câteva instrumente pentru operarea cu seturi mari de date și câteva metode de a extrage informație din acestea. Concepte cheie: Big Data, seturi de date, operatori.
Prin modulul de geolocalizare vom explora posibilitatea de a identifica locații ale diverșilor actori sau acțiuni, identificarea de markeri prin tehnici de analiză a imaginii, și folosirea unui set de unelte pentru a atinge aceste obiective. Concepte cheie: IP based geolocation, analiza de imagini din satelit, integrare.

CALENDAR CURSURI OSINT

DETALII CURS ANALIZA INFORMAȚIILOR DIN SURSE DESCHISE

PREȚ ȘI DISCOUNT DE GRUP

Prețul cursului OSINT: 1200 lei

Plata se poate efectua în două rate egale. La înscriere, se percepe ca avans jumătate din prețul cursului. A doua jumătate se poate achita în prima zi de curs. Avansul nu se returnează dacă anulezi participarea la curs cu mai puțin de 7 zile lucrătoare înainte de data în care acesta se desfășoară.

Discount de grup:

  • Dacă te înscrii cu încă un prieten, beneficiați de o reducere de grup în valoare de 150 lei
  • Dacă te înscrii cu 2 sau mai mulți prieteni, beneficiați de o reducere de grup în valoare de 250 lei

 

CE INCLUDE TAXA DE PARTICIPARE?

Prețul cursului OSINT include următoarele elemente:

  • 2 zile a câte 8 ore de training
  • materiale ajutătoare: template-uri, instrumente și metodologii de analiză utile pentru aprofundarea subiectului și pentru aplicarea conceptelor învățate
  • suport digital după finalizarea trainingului, timp de 30 de zile
  • 2 coffee breaks în fiecare zi de curs și masa de prânz

APLICĂ METODE ȘI TEHNICI DE EXPLOATARE A SURSELOR DESCHISE (OSINT)

Cea mai grea parte a unui curs intensiv de OSINT este identificarea unor modalități prin care poți să aplici imediat conceptele învățate. De aceea, noi te echipăm la final de curs cu o serie de template-uri ușor de folosit în activitățile tale de zi cu zi, pentru a te ajuta să sedimentezi informația și să vezi rezultatele imediat. Mai mult decât atât, timp de 30 de zile îți suntem alături prin e-mail și te sprijinim să te folosești de metodele și tehnicile învățate pentru a gestiona eficient provocările de business cu care te confrunți.

Ești gata să începem?